Sprâncenele reprezintă impactul vizual central! Mai exact, cu personalitatea ”la vedere”!

Sunt convinsă că ai remarcat, ca și mine, că amprenta clasei sociale și nivelul de educație de care aparținem sunt ștampilate pe chipul fiecăreia. E de ajuns să derulezi fotografiile de facebook și din 2-3 poze ai clasat profilul social & psihologic; te poate demasca ignoranța aspectului facial – stilul neîngrijit, stridența machiajului –  deviat în exuberanță de prost gust, sau poți emana rafinament doar prin stilul de make-up.

Uite așa ești clasat și în interacțiunea zilnică cu cei din jurul tău: poți bifa/trece drept o doamnă decentă, cu gusturi selecte și ”naturalețe studiată”, sau ca o persoană stridentă și obsedată de acapararea atenției, sau ca o pițipoancă care trebuie să demonstreze că accede la lumea celor plini de bani prin copierea eșuată a stilului vulgar de ”vedetă”.

Și nu aceasta ar fi o problemă majoră, pentru că fiecare dintre noi este liber să ”se semneze” după cum îi este educația și după cum îi respectă pe cei din jur.

O problemă reală este când NU realizezi că imaginea pe care o afișezi este alta decât ți-ai dori tu să fii perceput!

Dar pentru aceasta sunt esteticienii. Dar câți dintre ei pot oferi adevărata consultanță estetică?

Te întrebi cum de domnisoara în cauză ajunge să arate atât de hidos ?! Mi se pare numai mie că este într-o dizgrație și o dizarmonie totală? Oare are (și-o permite) un stilist personal?

Clișeele sunt o modă! Mulți dintre presupușii esteticieni, de nouă generație, se pliază DOAR după regulile clientelor cu gusturi îndoielnice și potențial financiar – acolo unde, din păcate, prostul gust este ridicat la rang de modă, ca și standard de existență.

A face estetică după cum ți se cere înseamnă lipsă totală de profesionalism!

A face estetică după modă înseamnă o lipsă de bun gust!

A face estetică după gustul propriu, ca și emblemă personală… ”cliente la indigo”, înseamnă capacitate profesională limitată!

De știut că:

A intra într-un cabinet pentru a-ți pensa sprâncenele, NU înseamnă ESTETICĂ! (click aici pentru articolul dedicat)

Faptul că mergi la cosmetică pentru un pensat  nu înseamnă stilizare, chiar dacă cosmeticiana îți vorbește despre forma sprâncenelor tale, așa cum o fac multe și multe persoane ,,avizate„ în mediul on-line! Ca o comparație, în lumea medicală, este acea diferență între a merge la un medic de familie pentru un diagnostic estimativ sau la un medic specialist pentru o evaluare  exactă, dedicată și aprofundată. Exact aceasta este diferența între cosmetică și estetică.

Din păcate, în lumea estetică nu există încă o ierarhie recunoscută prin studii și acreditări în domeniu. Toți se autointitulează esteticieni. Și este loc pentru toți impostorii care visează peste noapte că pot și ei… pentru că la noi au voie, pentru că au cu ce si cu cine! Trăim în era impostorilor, de la medici până la dermopigmentiști!

Mai mult, trebuie înțeles că:

Investiția în zona facială, estetic vorbind, este primordială față de extensiile cu gel ale unghiilor sau ultima fiță în materie de pantofi/poșetă. Ironică situație când întâlnești o persoană cu manichiura la patru ace, dar cu sprâncenele într-o formă penibilă – cazul acelor persoane care nu realizează că, mai întâi de toate, impactul interlocutorului este cu fața, nicidecum cu pantofii! Sunt acele presupuse doamne, care țin la imaginea de sine doar din prisma pretului poșetei, telefonului sau outfitului.

Dar toate acestea țin numai de educație, iar ceea ce se promovează astăzi în media nu are nici o rădăcină în cultura bunului gust….

Dacă și tu îmi dai dreptate, te rog dă o notă:

5/5 - (318 votes)

Nu pretind a mă clasa cel mai bun estetician, însă mi-am dedicat peste 10 ani de activitate promovării bunului gust, cu simț estetic și tehnic educat la nivel universitar, cu investiții permanente în formarea estetică și acreditări la orice nivel pe care îl profesez. Mai multe despre mine găsiți aici:

Despre Dana Pîslă – estetician ProEstetic

Cu rolul de a ghida frumusețea în avantajul pacientei, întotdeauna caut să aduc un plus de rafinament și armonie în fizionomie, respectând regula de bază: bunul simț și bunul gust!

Repet, nu există femei cu defecte! Există doar incapacitatea unor ”esteticieni” de a recontura fizionomia din creion, compas, arcuri și linii! Efectul de lifting poate fi un artificiu de stilizare, nu neaparat de chirurgie! Așa cum buzele pot fi puse (permanent) în valoare print-un efect de lumini/volume, nu cu ”umflare” vulgară și distorsionată.

Poți armoniza un chip doar dintr-o simplă stilizare sprancene, o reconturare discretă a ochilor, sau printr-o echilibrare armonioasă a buzelor.  Toate acestea nu înseamnă sluțirea chipului!

Vă invit să judecați și să analizați în cazurile de mai jos dacă am reușit să aplic principiile estetice despre care v-am vorbit:

Când vorbim de estetica facială și forma sprancene, detaliile macro de executie a firelor (sau tehnica pudrat) sunt nesemnificative. Degeaba ai tehnică bună de executie, daca simtul arhitectural al fetei, ca si estetician, lasa de dorit. Cand un tehnician prezinta DOAR o spranceana zoom’ată nu inseamna neaparat și nivel profesional în estetică! Fotografii cu executie tehnică detaliată găsiți AICI.

Să analizăm cât de bine ”se așează” forma sprancenei în întregul ansamblu arhitectural al feței:

  • fotografii reale, din viata cotidiana, preluate din conturile de facebook ale clientelor ProEstetic

Câteva cazuri de schimbări semnificative de look & reconturare prin efecte stilistice de lifting:

*întrucât fotografiile sunt preluate din conturile de facebook, calitatea lor este diminuată

Cazul următor este mai special, întrucât am cunoscut-o pe Monica cu tatuaj vechi intens, o execuție  vrută ”fir cu fir” + pudrat îndoielnică, care a deviat într-un portocaliu-roz. Dar si mai important, cu o formă care o dezavantaja complet! Pentru modificarea formei si culorii NU s-a intervenit cu laser, scoaterea am facut-o prin neutralizari si atenuari treptate – DOAR prin micropigmentare repetata.  Rezultatul este cat se poate de multumitor, fata de cum era initial:

Dacă vrei să experimentezi și tu o stilizare printr-o interpretare complexă a arhitecturii faciale, citește și alte articole despre cum lucrez, și te astept cu o programare la ProEstetic Tel. 0726 67 69 62

 

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.