Pensat sprancene, stilizare sau forma sprancene?
Exista mai multi termeni când vine vorba de formă sprâncene:
Trei termeni care fac diferenţa! E ca şi cum am spune: croitoreasă, maistru si inginer…toţi “cos” haine, însă nivelul la care o fac ţine de profesionalismul / performanţa fiecăruia şi implicit capacitatea de a interveni, functie de pregatirea pe care o are.
Revenind la sprancenele noastre, trebuie să ştiţi că:
PENSAT SPRANCENE – în orice cabinet cosmetic din cartier
este metoda clasica, în care se smulg firele de păr considerate în plus, urmând o forma sprancene naturală sau dată anterior de un specialist.
De obicei, pensatul se face de catre cosmeticiana, fără ca aceasta sa aibă specializari şi calificari exclusive în domeniul sprancenelor;
Este o procedură care se execută înainte de un tratament sau make-up, în timpul unui coafat sau la pachet cu epilat mustaţă sau axilă.
Procedura nu implică tehnică avansată, DAR, din păcate, multe cosmeticiene îşi asumă responsabilităţi peste măsura limitată de profesia lor şi pensează după propriile lor gusturi şi posibilităti, cu riscul de a schilodi definitiv pe viață o forma naturala de sprancene. Pentru PENSAT nu este necesară acreditarea ca şi competenţa profesională dedicată, făcând parte din servicii de estetică generală.
Retineți așadar! PENSAT nu înseamnă STILIZARE. Așa cum nu toți frizerii sunt cu adevărat STILIȘTI (doar cei autoproclamați). Este vital să facem distincția între cei doi termeni. Este nevoie de un anumit nivel de îndemânare și expertiză pentru a coafa părul sau a modela sprâncenele în mod estetic și este esențial să găsiți un profesionist care să poată oferi rezultatul dorit.
STILIZARE SPRANCENE
implica si ea folosirea pensetei, insa forma sprancenei reprezinta aspectul prioritar.
De obicei, stilizarea sprancenelor se face de catre persoanele specializate doar pe sprâncene, acestea avand experienţa formată strict pe astfel de proceduri.
Intr-un centru de infrumusetare exista o persoana dedicata doar pentru acest serviciu, pentru care este si autorizată în urma unor studii elementare de perfectionare (este necesară acreditarea ca şi competenţa profesională). Este impropriu să considerăm că frizerița, în timpul ei liber, face si câte o stilizare. Un pensat pe fuga poate face, dar pentru stilizare competența nu-i permite.
DESIGNUL DE SPRANCENE / FORMĂ SPRÂNCENE
se face de catre un specialist, designerul de sprancene, care are studii exclusive pe sprancene. Certificari, participa permanent la workshop-uri, se perfectionează constant la masteclass-uri, pentru a fi în ritm cu noile tehnici şi cu trendul international.
Instrumentele necesare sunt de nivel profesional, se lucrează pe structuri faciale, simetrii şi reguli estetice de nivel constructiv superior.
Varianta MASTER a designerului de sprancene este DERMOPIGMENTISTUL, care atinge standardele superioare în ce priveşte construcţia spancenei. Studiile şi certificările impuse în dermopigmentare (dacă le are 🙂 ) aduc o abordare complexă si avansată de estetică.
Serviciul de PENSAT de catre dermopigmentist e catalogat ca şi atunci când un mare chirurg ofera o banala consultatie pentru o adeverinta, sau ca un chef bucatar cu stele michelin iti prepara o portie de cartofi prajiti. 🙂
Aceste certificări se bazează pe investiții semnificative, care diferențiază procedurile atât din punct de vedere al calității, cât și al costurilor. Obținerea unor astfel de certificări necesită o cantitate semnificativă de resurse, timp și bani. În baza acestor diferențe, DESIGNERUL DE SPRÂNCENE își poate demonstra angajamentul față de calitate , obținându-se rezultate net superioare dpdv estetic.
Aceasta din urmă este procedura pe care o prestează ProEstetic Studio Brows Iasi.
Este important să delimitaţi aceste competenţe procedurale diferite, ca să ştiţi ce veţi cere şi ce aşteptări să aveţi când vă lăsaţi pe mâna celui care vă aranjează sprâncenele.
Dacă până aici ai aflat ce categorie profesională/cabinet ar trebui să accesezi, află în articolul de mai jos CELE 6 SECRETE PENTRU SPRANCENE PERFECTE:
6 secrete pentru sprâncene perfecte. Ce trebuie să știți înainte de a merge la pensat.
4 Comments
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.