Ce formă sprâncene mi se potriveşte?

Când spun FORMĂ SPRÂNCENE mă refer la acea formă care avantajează fizionomia, nu reguli, nu șabloane universale, nu modă!

Forma feţei este unică, direcţia de creștere a firelor este complet alta decât am studiat noi într-un articol de revistă.

Mai mult, dexteritatea mâinii pentru a rezulta o simetrie perfectă sau o arcuire plăcută nu o poate avea decât profesionistul care s-a format în ani de zile si analizează fizionomii cu o experienţă bine educată in timp.

Iar atunci când studiile tehnice, arta si designul se imbină perfect cu estetica, rezultă ceea ce eu numesc Estetică Facială, mai exact ESTETICA SPRANCENELOR.

Stiţi si voi că, oricât de bine ar fi executat un machiaj, acesta nu este complet până când sprâncenele nu sunt și ele bine definite.

Am avut ocazia să intâlnesc sprâncene (persoane) mult prea sobre si serioase, in discordanţă totală cu căldura si agerimea ochilor… şi asta pentru ca sprâncenele lor erau atât de apropiate sau ascuţite, încât aduceau asprime întregii expresii faciale.

Încerc să-mi controlez defectul profesional de a vedea in jurul meu numai “sprâncene”, nu oameni. De a mă zburli când întâlnesc blonde cu sprâncene penibile de la roșcat până la  negru, fizionomii firave cu sprâncene naturale groase (probabil din frica de a nu le avea prea subtiri), sau semicercuri atât de arcuite… probabil desenate cu o lingură.

Mi-ar plăcea să cred ca exista trucuri sau tehnică universal aplicată, însă experienţa din studioul propriu m-a facut să recunosc cu tărie că nu s-a lansat acea formulă magică de conturare a sprâncenei perfecte, că nu există o şcoală/curs sau un manual care să-ţi formeze talentul (cu care te nasti sau nu), că succesul ţine de un simţ estetic nativ şi pe care “doar ţi-l educi” în mulţi ani de practică.

Aşa cum nu te apuci de pictat învăţând de pe youtube pentru a deveni artist consacrat; aşa cum în artă nu există şablon pentru tablouri,

formula magică în estetică facială se supune acelorași reguli: simţ artistic, bun gust dat de educaţie, imaginaţie şi multi ani de experienţă.

O mica parte din ‘lucrarile’ mele, postate doar ca model succint (nu fotografia e primordială, pentru că nu on-line’ul/reclama e primordială)

Forma sprancene (by ProEstetic Iasi) prin pensat: